Un al șaptelea bărbat a fost arestat în cadrul anchetei privind un presupus complot terorist în apropierea bazei aeriene Fairford, a anunțat marți Poliția antiteroristă britanică. Tânărul, un cetățean britanic în vârstă de 22 de ani, este suspectat de pregătirea unor acte teroriste.
Potrivit comunicatului, un cetățean britanic în vârstă de 22 de ani a fost arestat sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, în temeiul Secțiunii 5 din Legea privind terorismul din 2006, transmite POLITICO.
Este a șaptea arestare în ancheta aflată în desfășurare privind evenimentele legate de un presupus complot terorist în apropierea bazei Fairford, folosită de Statele Unite pentru desfășurarea unor atacuri defensive împotriva Iranului.
Cinci cetățeni britanici au fost arestați duminică, 27 septembrie, fiind suspectați de infracțiuni prevăzute de legislația privind explozibilii și de pregătirea unui act terorist, după ce poliția a fost alertată cu privire la trei vehicule suspecte aflate în apropierea bazei aeriene. În vehicule nu au fost găsite dispozitive explozive improvizate, însă anchetatorii au descoperit o cantitate de benzină.
Joi, Poliția antiteroristă a arestat un cetățean britanico-iranian în vârstă de 25 de ani, suspectat de aceeași infracțiune, în cadrul anchetei. Toți cei șase bărbați au fost ulterior eliberați pe cauțiune.
Duminică, Pentagonul a confirmat că Statele Unite și-au retras toate bombardierele B-1 de la baza aeriană. A doua zi, președintele american Donald Trump le-a declarat jurnaliștilor că Statele Unite știau despre existența unei „amenințări”, motiv pentru care au decis să mute bombardierele.
Poliția antiteroristă, sprijinită de serviciul britanic de informații MI5, investighează în prezent o „posibilă implicare a unui stat străin”. Premierul britanic Andy Burnham a declarat că guvernul consideră că „Iranul a jucat un rol” în incident.
Editor : M.I.
