Procurorii DIICOT au exitns cercetările față de Laura Vicol în dosarul Nordis, potrivit unor surse Digi24.ro. Fosta deputată PSD este cercetată pentru spălare de bani, fals în declarații și complicitate la înșelăciune.
Dintr-un comunicat transmis joi seară de procurorii DIICOT, reiese că a fost extinsă urmărirea penală în dosarul Nordis, iar măsura vizează o inculpată care între 2020 și 2025 a avut calitatea de deputat în Parlamentul României. Este vorba despre Laura Vicol, au confirmat surse judiciare pentru Digi24.ro.
Potrivit DIICOT, Laura Vicol, în declarațiile de avere depuse în timp ce era deputată, a completat informații false legate de venituri, datorii, împrumuturi, cadouri și alte avantaje „în scopul producerii pentru sine, respectiv sustragerea de la orice formă de răspundere juridică față de fondurile încasate din patrimoniul unor societăți din cadrul unui grup, direct sau indirect, ascunderea unor surse ilicite de venit și evitarea controlului de integritate”.
„Astfel, au fost identificate venituri de peste 15.600.000 lei (salarii, dividende, returnări de împrumuturi), împrumut oferit în cuantum de 910.000. lei, împrumuturi contractate în valoare de 241.000 lei și 35.000 dolari, restituite în perioada 2019-2021, respectiv cadouri, servicii sau avantaje primite în valoare de peste 300.000 lei, care nu au fost menționate în declarațiile de avere”, potrivit DIICOT.
Știre în curs de actualizare
Editor : M.G.
