Parlamentul francez a adoptat o lege care delimitează granița insulei Sfântul Martin la aproape patru secole după ce guvernul Franței și cel al Olandei au fost de acord să împartă acest teritoriu din Caraibe.
Parlamentarii au adoptat joi o lege care autorizează ratificarea înțelegerii din 2023 privind „delimitarea graniței dintre Franța (Saint-Martin) și Olanda (Sint-Maarten)”.
Tratatul stabilește coordonatele legale ale uneia dintre cele mai neobișnuite frontiere ale Europei: o graniță deschisă între Saint-Martin (partea franceză), care este o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene, și Sint-Maarten (partea olandeză), o țară constituentă a Regatului Țărilor de Jos, care nu face parte din UE.
Locuitorii ambelor regiuni pot călători liber dintr-o parte în cealaltă a insulei în ciuda faptului că trăiesc sub regimuri vamale, fiscale și de imigrare diferite.
Problema delimitării graniței a apărut în 1648, atunci când Franța și Olanda au fost de acord să împartă insula Sfântul Martin din Caraibe, dar nu au stabilit niciodată forma exactă a frontierei.
„Franța se poate mândri cu faptul că a rezolvat una dintre cele mai vechi dispute teritoriale”
De-a lungul secolelor s-a format o frontieră de facto, ceea ce a creat dispute legate de autorizații, aplicarea legii și gestionarea mediului în zona lagunei din vestul insulei.
Ceea ce a convins autoritățile de la Paris și Haga să rezolve, într-un final, disputa a fost dezastrul provocat de Uraganul Irma din 2017, în care au fost distruse sau avariate peste 95% din clădirile de pe insulă, potrivit Politico.
„Franța se poate mândri cu faptul că a rezolvat una dintre cele mai vechi dispute teritoriale”, a scris deputatul francez Bertrand Bouyx într-un raport asociat cu noua lege adoptată.
Olanda trebuie acum să ratifice tratatul înainte ca acesta să intre în vigoare.
Editor : Raul Nețoiu
