Pompierii intervin, luni dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu produs la un salon de evenimente, pe Calea Piscului din sectorul 4 al Capitalei.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov, citat de Agerpres, la sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta generalizat, cu posibilităţi de propagare.
La faţa locului se intervine cu 12 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi două echipaje SMURD.
„Până în momentul de faţă nu avem informaţii cu privire la victime. Misiunea este în dinamică”, a precizat ISUBIF.
Editor : Ș.R.
