Statele Unite își mențin angajamentul de a consolida cooperarea militară cu România, de a sprijini modernizarea apărării țării și de a contribui la capacitatea NATO de a apăra întregul teritoriu aliat, a transmis Ambasada SUA la București. Mesajul vine la aproape trei decenii de la încheierea Parteneriatului Strategic româno-american, cu ocazia ceremoniei de predare către Forțele Aeriene Române a unei aeronave C-130 Hercules.
Statele Unite și România au marcat, prin această ceremonie, aproape trei decenii de Parteneriat Strategic, transferul aeronavei fiind prezentat de Ambasada americană drept o nouă etapă în cooperarea bilaterală în domeniul apărării.
Aeronava C-130 Hercules, cu numărul de identificare 92-3024, a fost transferată Forțelor Aeriene Române prin programul american Excess Defense Articles (EDA), destinat echipamentelor militare excedentare.
Prezent la ceremonia de la Otopeni, ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, a subliniat evoluția relațiilor bilaterale în domeniul securității și apărării.
„În urmă cu aproape treizeci de ani, SUA și România au încheiat Parteneriatul Strategic”, a declarat Ambasadorul SUA Darryl Nirenberg în cadrul ceremoniei. „De atunci, acesta a evoluat de la un angajament scris la o relație definită de misiuni comune, sacrificii și hotărârea de a apăra securitatea noastră comună. Astăzi, marcăm acest parteneriat nu doar prin cuvinte, ci și prin capabilități”.
Diplomatul american a evidențiat și rolul noii aeronave în consolidarea capacităților militare ale României. „Această aeronavă reprezintă pregătire, interoperabilitate și capacitatea tot mai mare a României de a contribui la apărarea noastră comună”, a adăugat Ambasadorul Nirenberg. „Mai presus de toate, reflectă angajamentul durabil a două națiuni – și al unei singure Alianțe – pentru pace, prin forță.”
SUA reafirmă sprijinul pentru modernizarea apărării României
Potrivit comunicatului Ambasadei SUA, aeronava C-130 Hercules contribuie la creșterea mobilității, a gradului de pregătire și a interoperabilității Forțelor Aeriene Române cu cele ale aliaților NATO, în special pe flancul estic și în regiunea Mării Negre.
Transferul a fost realizat prin colaborarea dintre Ministerul Apărării Naționale, Forțele Aeriene Române, Grupul Militar al SUA, echipa programului C-130 a Forțelor Aeriene americane și compania Lockheed Martin.
Cooperarea dintre cele două țări nu se limitează la livrarea aeronavei, ci include instruirea comună, colaborarea în domeniul mentenanței și pregătirea operațională, pentru integrarea acesteia în activitatea Forțelor Aeriene Române. Ken Gjone, reprezentant al Lockheed Martin Aeronautics, a subliniat importanța livrării pentru capacitățile militare ale României.
„Lockheed Martin este mândră de parteneriatul său de lungă durată cu România, iar această livrare a aeronavei C-130 Hercules ilustrează angajamentul nostru comun față de fiabilitate și capabilități durabile”, a declarat Ken Gjone, reprezentant Lockheed Martin Aeronautics. „Integrarea acestei aeronave C-130H în Forțele Aeriene Române oferă României o capacitate sporită de transport aerian tactic și o versatilitate de neegalat. Astfel, sunt consolidate direct gradul de pregătire, interoperabilitatea cu NATO și stabilitatea regională pe flancul estic și în regiunea Mării Negre.”
În încheierea comunicatului, Ambasada SUA subliniază că Washingtonul își menține angajamentul de a aprofunda cooperarea militară bilaterală și de a sprijini modernizarea apărării României.
De asemenea, Statele Unite reafirmă importanța menținerii unei Alianțe Nord-Atlantice pregătite, credibile și capabile să apere întregul teritoriu al statelor membre.
Transferul aeronavei C-130 Hercules reprezintă, potrivit Ambasadei americane, o expresie concretă a cooperării dintre România și Statele Unite în domeniul apărării, într-un context în care securitatea flancului estic al NATO și a regiunii Mării Negre rămâne o prioritate pentru aliați.
Editor : M.I.
