Resturi de dronă au fost neutralizate, duminică dimineață, de o echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române, în zona Grindului Chituc, județul Constanța, informează Ministerul Apărării Naționale.
„În dimineaţa zilei de duminică, 20 septembrie, în jurul orei 09.30, o echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române a intervenit pentru neutralizarea unor resturi de dronă în zona Grindului Chituc, judeţul Constanţa”, transmite MApN.
Intervenția a avut loc în jurul orei 9:30, după ce Garda de Coastă a solicitat, sâmbătă, sprijinul MApN pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment de dronă aeriană. Obiectul fusese identificat la aproximativ 50 de mile marine est de Chituc.
Scafandrii de luptă au intervenit pentru neutralizarea resturilor și au executat procedurile standard în astfel de situații. Pe durata operațiunii, zona a fost securizată.
Potrivit MApN, în urma intervenției nu mai există pericol pentru populație sau pentru traficul naval.
„La faţa locului, echipa EOD a executat procedurile standard de neutralizare. Zona a fost securizată şi nu există pericol pentru populaţie sau pentru traficul naval”, precizează MApN.
Editor : A.R.
