Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, susține în continuare că România nu își mai permite să acorde sprijin financiar Ucrainei, invocând problemele economice și bugetare cu care se confruntă statul român. În același timp, acesta a nuanțat una dintre cele mai controversate poziții exprimate de liderul partidului, George Simion, afirmând că Republica Moldova este „un stat legitim”, întrucât este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite.
Întrebat, la Interviurile Digi24.ro, dacă AUR își menține poziția privind războiul din Ucraina, Dan Dungaciu a declarat că România nu mai are resurse pentru a sprijini financiar statul vecin.
„Ținând seama de deficitele și de problemele economice pe care le are România, România, în acest moment, nu-și poate asuma un sprijin economic, un sprijin financiar pentru Ucraina. Nu blocăm niciun ajutor european (…), dar pur și simplu nu ne putem asuma acest lucru”, a declarat prim-vicepreședintele AUR.
Acesta a precizat însă că formațiunea nu se opune relațiilor comerciale dintre cele două state.
„Acorduri economice să facem cu toții. Nu asta este problema. Este un acord economic, nu-ți dă nimeni pe gratis nimic”, a spus Dungaciu.
Declarațiile vin în contextul în care România a anunțat că va cumpăra energie electrică din Ucraina, prin intermediul companiei Energocom din Republica Moldova, pe fondul dificultăților din sistemul energetic național. Unul dintre reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă este oprit pentru lucrări de mentenanță, iar cel de-al doilea funcționează în condiții speciale pentru a asigura producția de energie.
Liderul AUR consideră că prelungirea războiului nu contribuie la creșterea securității României și că Bucureștiul ar trebui să își coordoneze poziția cu Statele Unite.
„Credința noastră este că, cu cât războiul continuă, cu atât Rusia vine mai aproape, Ucraina devine mai slabă, iar problematica de securitate a României se adâncește. Ideea că noi ducem acest război pentru a-i ține pe ruși mai departe este, din punctul nostru de vedere, o eroare strategică”, a afirmat acesta.
Dungaciu se distanțează de declarațiile lui George Simion despre Republica Moldova
În cadrul aceluiași interviu, Dan Dungaciu a fost întrebat dacă împărtășește declarațiile făcute în trecut de liderul AUR, George Simion, care afirma că „urăște acest stat artificial numit Republica Moldova”. Declarația a fost făcută în februarie 2024, într-o emisiune televizată, când Simion susținea că Republica Moldova „nu va intra niciodată în Uniunea Europeană”, iar soluția este reunificarea cu România.
Întrebat dacă Republica Moldova este un stat legitim, prim-vicepreședintele AUR a oferit un răspuns diferit de cel al liderului partidului.
„Orice stat recunoscut de Organizația Națiunilor Unite este un stat legitim. Asta nu înseamnă că nu se poate uni dacă cetățenii Republicii Moldova și-o doresc. Dacă cetățenii Republicii Moldova nu vor dori să se unească cu România, nimeni nu-i poate obliga, iar dacă vor dori, nimeni nu-i poate opri. Ar fi gestul maxim de suveranitate al basarabenilor”, a declarat Dungaciu.
Acesta a făcut distincția între recunoașterea Republicii Moldova ca stat în dreptul internațional și obiectivul politic al reunificării, despre care spune că poate deveni realitate doar dacă este susținut prin voința cetățenilor din cele două state.
