Zeci de liceeni au testat pentru o săptămână viața de student la Medicină. Au participat la școala de vară de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, unde au încercat să se lămurească dacă profesia de medic este potrivită pentru ei.
Evelina a decis că vrea să fie medic, după o serie de experiențe personale care i-au marcat copilăria și a venit la școala de vară de la UMF să se convingă dacă este cea mai bună decizie pentru ea.
„Am avut o perioadă mai grea în copilărie, pentru că am stat mai mult prin spitale, am avut niște probleme de sănătate și atunci am văzut, cumva, tot ce înseamnă acest domeniu. Chiar dacă este un drum dificil și greu, cred că pot să fac față”, spune optimistă Evelina Lupu, elevă.
50 de liceeni din toate județele Moldovei au experimentat viața de student și au tras propriile concluzii despre profesia de medic.
„Foarte grea, obositoare, dar vreau să salvez vieți”, spune un tânăr.
„Neclarități am avut foarte multe despre program, mai ales că se spune că un student la Medicină doar stă și învață”, mărturisește o altă tânără.
„Am înțeles că cursurile încep devreme, uneori la 07:30, și atunci cred că este una dintre provocările mari”, e de părere altcineva.
Tinerii au participat la cursuri, au utilizat echipamente performante, dar au învățat si cum să gestioneze stresul care vine la pachet cu beneficiile.
„În Medicină, mai ales acum, cu apariția AI și a informațiilor care sunt la un click distanță, important este cum te ‘manageriezi’ în primul rând tu, care ești în situațiile de criză liderul. Oamenii se uită la tine când este haos și tu trebuie să fii calm și să fii cel care oferă soluția”, explică Carmen Pleșoianu, asistent universitar la UMF Iași.
Liceenii au fost ghidați de medici, profesori, dar și studenți care au încercat să le ofere cele mai bune sfaturi.
„Volumul mare de informații, cred că asta sperie pe toată lumea, și numărul mare de ani pentru a ajunge un medic specialist”, e de părere Aida Grecu, studentă.
„Am încercat să redăm cât mai fidel programul unui student la Medicină, inclusiv cu scurtele pauze în care abia ai timp să mănânci sau să bei puțină apă”, explică Mara Sudor, studentă.
„Cumva, încercăm să le arătăm cum este și realitatea când o să fie aici studenți”, completează Călin Rotaru, student la UMF Iași.
Școala de vară de la UMF Iași a durat o săptămână, timp în care participanții au locuit în căminele universității.
reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru
Editor : Izabela Zaharia
