Cyberleek a publicat un mesaj în trei părți în care anunță oprirea leak-urilor „pentru moment” și afirmă că nu va distribui versiunea jocului pe care o deține, deoarece pragul de finanțare stabilit nu a fost atins. Totodată, susține că a filmat finalul poveștii, doar că a decis să nu îl publice pentru a nu strica experiența jucătorilor.
Mesajul, a fost publicat uc câteva ore în urmă și este intitulat „The End of the Road”. Acesta combină explicații despre criptomoneda asociată proiectului și acuză influencerii din zona de gaming că au răspândit minciuni despre Cyberleek.
Finalul rămâne nepublicat, dar amenințarea continuă
Cyberleek spune că a luat în calcul publicarea finalului ca formă de răzbunare împotriva Take-Two, însă a renunțat deoarece ar afecta și jucătorii, care „nu au făcut nimic greșit”. În mesaj, susține că Take-Two a fost deja „pedepsită suficient”. Autorul a publicat alături de acest mesaj și ultimul „leek” în care spune că prezintă secvențe din misiunile misiunile finale, scoase din context și pentru a nu dezvălui detalii de poveste.
Decizia de a păstra finalul nepublicat este însoțită de o amenințare: Cyberleek afirmă că are activ un „dead man’s switch”, un mecanism care ar declanșa publicarea unor spoilere dacă el pățește ceva. Asta sugerează că dacă Take-Two vin după el și îl arestează, totul va fi publicat automat.
De ce nu va fi publica build-ul jocului
Potrivit mesajului, pragul de 30 de milioane al capitalizării monedei virtuale nu a fost atins, astfel că versiunea jocului nu va fi distribuită. Cyberleek susține că încărcarea anonimă a peste 200 GB presupune un risc considerabil, pe care ar fi fost dispus să și-l asume numai dacă atingerea pragului ar fi finanțat un proiect secret.
În prima parte a mesajului, Cyberleek afirmă că a vândut de două ori toate monedele pe care le deținea și că ambele operațiuni au vizat exclusiv comisioanele de tranzacționare, conform condițiilor anunțate. Autorul respinge acuzațiile de „rug pull”, invocă istoricul public al tranzacțiilor și insistă că tokenul a reprezentat o donație, nu o investiție cu randamente promise. Mesajul se încheie cu anunțul că leak-urile se opresc aici, urmat de precizarea „pentru moment”, care lasă deschisă posibilitatea revenirii.
